Jordan e făcută din "prefabricate"?





Ani de-a rândul numele lui Jordan a fost asociat cu ideea de sâni imenşi modificaţi prin intervenţiile chirurgicale. Rolul de mamă, mai ales căsătoria cu Peter Andre au convins-o însă că bustul generos nu mai este pentru ea. Sătulă de silicoane, vedeta pe numele ei real, Katie Price, a decis: cupele mari vor fi doar o amintire. De dragul soţului său, vedeta s-a lăsat încă o dată operată. Noul an a adus în faţa publicului o Jordan cu nuri ceva mai mici, dar şi cu un nas modificat. Sânii şi nasul nu sunt sigurele lucruri pe care mama a trei copii a ales să la schimbe pe cale chirurgicală. Soţia lui Peter Andre este o păpuşă care a costat nici mai mult, nici mai puţin de 40.000 de lire sterline.
Un specialist în materie a analizat-o din cap până în picioare pe Jordan, dându-şi verdictul asupra transformărilor venite odată cu trecerea timpului. Pentru un chip aşa cum şi-a dorit, medicul estetician, Alex Karidis, bănuieşte că Jordan a plătit 10.850 de lire sterline. Evident, nasul este modificat. O operaţie de numai o oră, 5.500 de lire, iar nasul măricel a devenit doar o amintire. Ca prin minune, pomeţii modelului au devenit proeminenţi şi potrivit specialistului, Jordan şi-a făcut un implant contra sumei de 5.000 de lire. Ca orice divă, Katie nu a uitat de riduri, că doar 350 de lire în plus sau în minus nu mai contează când injecţiile cu Botox promit tenul neted. Pentru ca faţa să fie completă, diva şi-a aranjat un pic şi buzele. A trecut însă peste etapa în care buzele cât mai groase o încântau. Încă mai recurge la injecţii, dar acum se vrea mult mai naturală. Preţul buzelor de vis? 2.000 de lire.
Acum ceva timp era evident că pielea vedetei nu merită aplauze. Imprefecţiunile îi acopereau tenul. Gradul de popularitate a crescut, banii s-au adunat, situaţia s-a remediat. Cu 800 de lire, pielea lui Jordan a început parcă să strălucească. A ţinut să precizeze că poate mânca tot ce îşi doreşte fără să îşi făca griji pentru siluetă. Genele bune moştenite de la părinţi nu sunt însă singurele care o scapă de lupta cu kilogramele. Şoldurile şi talia vedetei au învăţat foarte bine ce înseamnă liposucţia, iar conturile sale au scăzut cu 4.000 de lire. A trecut de la blond la un şaten închis, şi potrivit specialiştilor, bine a făcut!
A plătit 400 de lire pentru schimbarea de culoare, iar tratamentele săptămânale o scutesc de câte 75 de lire sterline.
Pielea şi-a pus-o la punct, părul l-a îngrijit, buzele sunt ok, nasul l-a modificat. Au mai rămas sânii. Celebrii sâni, operaţi de mai multe ori. Povestea a început în 1998. Jordan, în vârstă de 20 de ani pe atunci, a făcut pasul de la mărimea 32B la 32E, iar lumina reflectoarelor a început să cadă mai des asupra ei. Trei ani mai târziu, mărimea 32FF i-a făcut cu ochiul şi astfel şi-a lăsat încă o dată bustul operat. În 2004,a avut nevoie de o intervenţie de ridicare a sânilor, iar acum ceva timp s-a hotărât că a venit vremea să spună „adio” accesoriilor care au făcut-o celebră. Toate cele patru intervenţii chirurgicale la sâni au costat-o 20.000 de lire. Ce a mai rămas natural la Jordan? Poate doar obiceiul de a vorbi despre viaţa sa sexuală.


Sursa : Antena 3 VDT, cu mulţumiri

2 comentarii:



Te invit sa aduci o nota cu stil prin comentariul tau! Comentariile spam nu sunt aprobate.