Dincolo de compararea zecilor de modele prezentate in revistele de profil, de orele interminabile petrecute la serviciu vizualizand pagini de Facebook ale fostelor mirese si profiluri pe miresici.ro, e momentul in care in inima viitoarei mirese se strecoara dubiile si nehotararea ce preced "crizele de isterie" la care asista cei din jur cu putin timp inaintea nuntii.
E momentul din an in care viitoarea mireasa da startul cautarii nebune: isi traseaza obiective, deadline-uri, cauta surse alternative de venit, isi promite sa slabeasca 50 de kg intr-o saptamana, totul pentru a avea rochia perfecta. Iar la final constata ca, asemenea unei vraji universale, nu mireasa gaseste rochia perfecta de mireasa, ci rochia de mireasa isi gaseste fericita proprietara. Articolul de mai jos e pentru acele viitoare mirese pentru care Vera Wang, Monique Lihilliere sau La Sposa nu constituie surse de inspirate decat in masura in care recreaza trecutul.
Si cum perioada 1920 e sursa de inspiratie pentru prezent, am apelat la o carte de capatia a etichetei americane in anii '20 - "Book of Etiquette", pierduta prin arhivele Universitatii din California. "Book of Etiquette" scrisa de Lillian Eichler e una din acele carti in care femeia e definita in raport cu rolul sau social de sotie si mama...si cam atat.
Sper ca feministele adepte ale curentului vintage sa nu fie dezamagite ca apelez la o astfel de sursa, dar pentru societatea anilor '20 tendinta se inscrie in morala vremii. Promovarea modei, a stilului feminin, a feminitatii inca se mai facea in anii '20 prin apel la rolul primordial al femeii si la valorizarea acesteia prin intermediul relatiei cu propria familie si cea a sotului. Daca nu ma credeti pe cuvant , va invit sa va documetati ("The Face of Fashion" - Jennifer Craik ar fi o interesanta sursa de pornire).
Personalizarea rochiei de mireasa
O aspiranta la titlul de mireasa vintage ar trebui sa stie ca prin 1920 inca se mai practica crearea propriei rochii de mireasa. Circula la vremea respectiva credinta ca prin croirea propriei rochii de mireasa, viitoarea mireasa isi coase fericirea in vestmantul de nunta.
Ca argument pentru acest obicei, autoarea Lillian Eichler le prezenta mireselor americane ale vremii o parte din ceremonialul de nunta al romanilor. Incredibil, nu-i asa? Din punctul de vedere al autoarei, romanii au unul din cele mai marcante si elaborate obiceiuri ale creerii trusoului de nunta: " In Romania intalnim fete mici, de pana la cinci ani care lucreaza la vestamntul de nunta, fiecare incercand sa o depaseasca pe cealalta in frumusetea si elaborarea creatiei. Fiecare articol finalizat este pus cu grija intr-un cufar enorm, pana la aparitia unui petitor potrivit". Totusi, autoarea admite ca prin contrast cu abundenta de modele si de creatori, coaserea propriei rochii de mireasa devine in anii '20 un obicei "deloc practic". Pe de alta parte, alegerea rochiei de mireasa in concordanta cu "propria personalitate" e un deziderat al perioadei respective. Mireasa anilor '20 este invitata sa isi personalizeze vestmantul de nunta adaugand manual "initiale, monograme sau margini crosetate".
Sarmul rochiei de mireasa consta in simplitatea ei
Sa nu uitam totusi ca vorbim de o perioada de refacere a economiei dupa Primul Razboi Mondial. Nu toate miresele isi permiteau sa poarte alb la nunta. Sa ai o rochie de mireasa alba insemna ca iti permiti sa cumperi un obiect vestimentar pe care nu il vei mai putea purta cu alte ocazii. Sa nu ne mire ca in vremea respectiva chiar si cele mai onorabile mirese incercau sa dea o utilizare rochiei de mireasa vopsind-o imediat dupa nunta. De asemenea, nu era neobsinuit ca ceremonia de casatorie sa se faca pe "fuga" sau in tinuta informal. Eticheta consemneaza regulile de conduita si pentru astfel de evenimente. In esenta, in conceperea rochiei de mireasa a anilor '20, functionalul palea in fata ornamentalului.
Satin, talie drapata si manusi
Voalul, din dantela sau tulle
Buchetul, cel mai important accesoriu
Bibliografie: "Book of Etiquette", Lillian Eichler , Nelson Doubleday Inc. Oyster Bay, NY, 1922
http://www.vintage-style-wedding-dresses.com/vintage-flapper-wedding-dress.html
http://www.littlemisswedding.co.uk/wp-content/uploads/2009/10/1920s-inspired-wedding-shoot-2.jpg
http://buyvintageweddingdress.com/1920-1930
http://westweddings.blogspot.com/2011/02/inspired-by-broadwalk-empire.html
http://atxweddingblog.wordpress.com/2011/05/05/this-wedding-trend-will-have-you-roaring-for-more/
http://www.wedding-georgia.com/2011/06/20/1920-wedding-dress/
http://fashion-era.com/Weddings/1928-old-wedding-photos.htm




1 comentarii
foarte interesant materialul :)
Trimiteţi un comentariu
Te invit sa aduci o nota cu stil prin comentariul tau! Comentariile spam nu sunt aprobate.