Skirt Bike Brasov 2014 - Feminitatea există şi pe două roţi!

Skirt Bike Brasov 2014 - Doamnele si domnisoarele pedaleaza cu stil


SkirtBike a debutat în România în anul 2010, prin iniţiativa a două bicicliste din București şi este singurul eveniment ciclist destinat cu precădere biciclistelor care vor să demonstreze că pedalatul nu este numai un sport .

Pe data de 6 iulie 2014 va avea loc a doua ediție Skirt Bike Braşov, organizată în parteneriat cu Clubul Sportiv Joy Bike și DirtBike și susținută de Primăria Braşov. Parada Skirt Bike se adresează femeilor de toate vârstele, dedicate unui stil de viață sănătos și modern.

Acestea sunt invitate să participe îmbrăcate în ținute cât mai chic, pentru a demonstra că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare. Bineînţeles că şi băieţii sunt așteptaţi la eveniment, având oportunitatea de a pedala într-o ţinută elegantă alături de fete. Aceştia vor putea aduce chiar şi flori domnişoarelor, urmând ca ei să le însoțească pe traseul prestabilit şi să se asigure că fetele se simt în largul lor pe şosea.Prima ediţie Skirt Bike Braşov a avut loc în anul 2013 şi s-a bucurat de prezența a 250 de participante.

Acestea au pedalat pe străzile principale din oraş, după care au avut ocazia să participe la un after-party cu Homeboy LDJ la Bistro Ma Cocotte, unde s-au pregătit şedinţe foto pentru „Concursul cea mai chic biciclistă”, un târg handmade şi o tombolă cu premii.Anul acesta, parada va începe la ora 13.00 la Parcul Titulescu (vis-a-vis de Hotel Aro Palace) și se va încheia in jurul orei 14.30, la Bistro Ma Cocotte (pe str. Nicopole).

Traseul cuprinde principalele străzi ale oraşului: Parcul Titulescu - blvd. Eroilor - blvd. 15 Noiembrie - Calea București - giratoriu Poienelor - blvd. Saturn - blvd. Alexandru Vlahuță - blvd. Gării - str. Aurel Vlaicu - blvd. Griviței - str. 13 Decembrie - blvd. Iuliu Maniu - str. Nicolae Iorga - str. Lungă - str. De Mijloc - str. Nicopole. Printre surprizele de anul acesta, Skirt Bike Brașov pregăteşte o expoziţie cu fotografii, concerte live şi muzică bună de la Homeboy lDj , precum şi un atelier de creaţie susținut de Magazinul ReCreativ, adresat micilor bicicliste prezente la eveniment şi nu numai.

Nu vor lipsi concursurile cu premii ce se vor desfăşura atât în ziua paradei (la start, biciclistele vor primi taloane de participare cu care se pot înscrie la tombolă), cât şi online. Acestea vor fi anunţate prin intermediul rețelelor sociale (Facebook -www.facebook.com/SkirtBikeBrasov), a blogului (www.skirtbikebrasov.blogspot.ro) şi a newsletter-ului SkirtBike Brașov.

Până la paradă, Skirt Bike Braşov a pregătit un concurs online ce se desfășoară în această săptămână. Biciclistele pot câștiga un tricou personalizat de la Odaia cu picturi (www.odaiacupicturi.ro) dacă postează pe pagina de Facebook o poză cu bicicleta lor, în descrierea căreia să completeze fraza: „Pentru mine bicicleta reprezintă…”.

Mai multe detalii despre concurs aici. SkirtBike îşi propune să încurajeze toate femeile să folosească bicicleta camijloc de transport, ajutându-le să înţeleagă faptul că pedalatul nu le restricţionează în nici un fel activităţile de zi cu zi. Atunci când pedalezi poţi adopta orice ţinută doreşti, fără să îţi pierzi propriul stil.

Feminitatea există şi pe două roţi!